Home » Cultură » O carte pe zi: „Arhitectul parizian”, de Charles Belfoure, thriller istoric din primii ani ai celui De-al Doilea Război Mondial

O carte pe zi: „Arhitectul parizian”, de Charles Belfoure, thriller istoric din primii ani ai celui De-al Doilea Război Mondial

O carte pe zi: „Arhitectul parizian”, de Charles Belfoure, thriller istoric din primii ani ai celui De-al Doilea Război Mondial
Publicat: 25.05.2018
Un thriller istoric a cărui poveste se petrece în primii ani ai celui De-al Doilea Război Mondial, la Paris.

Charles Belfoure este arhitect de profesie, fiu al unui imigrant polonez, trăieşte în SUA, a publicat mai multe cărţi despre istoria arhitecturii, iar acesta este primul său roman, apărut în 2013. Cartea s-a numărat printre finaliştii din 2015 la International Dublin Literary Award. The Picture Company a achiziţionat drepturile de ecranizare şi acum se lucrează la scenariu, scrie Mediafax.

Este vorba de un thriller istoric, povestea se petrece în primii ani ai celui De-al Doilea Război Mondial, la Paris. Scriu editorii: „Paris, 1942. Tânărul şi talentatul arhitect Lucien Bernard acceptă o comandă care îi poate aduce o mare sumă de bani, dar care riscă să-l trimită la moarte. Misiunea lui este să proiecteze o ascunzătoare pentru un evreu bogat, un spaţiu atât de puţin vizibil, încât nici chiar cel mai hotărât ofiţer german să nu-l găsească. Lucien are mare nevoie de bani, iar posibilitatea de a-i păcăli pe naziştii care au ocupat Parisul, este o provocare căreia nu-i poate rezista. Dar, atunci când o familie de evrei dintr-una dintre ascunzătorile sale sfârşeşte tragic, problema creării acestora devine o chestiune personală”.

O lectură uşoară, personaje bine conturate, credibile, dar foarte previzibile, exagerate uneori, descrieri convingătoare ale perioadei de ocupaţie nazistă, un final surprinzător. Cartea pare să spună cititorului că subiectul e prea cunoscut, a mai fost tratat, în alte forme, încât să nu se aştepte la mari noutăţi.

Charles Belfoure – „Arhitectul parizian”. Editura Litera, colecţia Buzz books. Traducere din limba engleză de Alexandru Maniu. 326 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase